Autoportret de adolescent. Cristi

Ei bine, am 14 ani şi mă pot declara adolescent. Pe măsură ce cresc, înţelepciunea şi maturitatea mi se dezvoltă ca o sămânţă într-un ghiveci. Acesta este timpul când nu mai pun nimic la suflet, decât ce îmi zic prietenii şi rudele.
Port ochelari – un semn al înţelepciunii, sunt înalt, cât un puiet de stejar, şi abia aştept să-mi întind crengile să pot reţine câtă lumină vreau
Prin coincidenţă, am ochii verzi. Ghindele pe care le lasă urma mea sunt rodul muncii mele, de care sper că se vor bucura mulţi, inclusiv părinţii mei.
Crescând, timpul trece repede, iar primele mele ghinde sunt notele de la examene.

Îmi doresc ca în viitor să am măcar o parte din cuminţenia pe care o am acum şi voi face tot posibilul să evit viciile care, încetul cu încetul, mi-ar ofili ramurile.   

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Întrebări către Adina Popescu. Niște copii, un păianjen care se crede Spiderman și o lecție de păstrat