Autoportret de adolescent. Andrei

Părerea mea – în ultimii ani de şcoală, în aceşti ani ai adolescenţei, portretul meu începe să prindă formă, pictându-se mai frumos, pe măsură ce cresc.
Aceşti ani mă formează foarte bine şi sunt cei mai frumoşi din viaţa mea. Mai am un pic şi ajung şi eu bărbat! Mare cât un munte şi voinic … ca la şapte ani. Deja trebuie să devin mai responsabil şi să am grijă de familie. Păcat că odată cu toate acestea a venit şi jungle de păr pe care o am pe tot corpul, dar pubertatea este creaţia mamei natură şi trebuie respectată.
Deştept sunt, că aşa m-a făcut mama. Odată cu grijile şi cu responsabilităţile pe care urmează să le am, îmi cresc şi atenţia şi priceperea şi mintea.
Mă înţeleg cu majoritatea colegilor, în special în ultimii ani, când ştim că urmează să ne despărţim. … Tot familie o să  fim!

Acesta e portretul meu şi vreau să le mulţumesc colegilor, profesorilor, dirigintei şi mai ales părinţilor, pentru că m-au ajutat să-l pictez.                

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Întrebări către Adina Popescu. Niște copii, un păianjen care se crede Spiderman și o lecție de păstrat