Postări

Se afișează postări din 2014

Prevestitorul. Urări pentru Anul Nou

Imagine
       Până să se pună pe ninsoare în Bucureşti, pe capota unei maşini din cartierul meu a apărut acest ... personaj de zăpadă. Să-i zic "om" - e prea mic, să-i zic "omuleţ" -  e prea mare.     Personajul nostru, altfel, are tot ce scrie în amintirile copilăriei oricui: ochii - doi cărbuni (boabele de piper din sertarul cu mirodenii, veţi spune cârcotaş), nasul-morcov de-adevăratelea, care, minune! din cel mai mic morcov din cămară, a devenit cel mai trufaş nas de om de zăpadă!, mătura ... tocită, cum şade bine unei mături lăsate înadins în fundul curţii, bună de dat zăpada din uşă până în poartă ... (aţi crezut că vedeţi o crenguţă uscată sau ruptă de vânt, nu?). Ultimele detalii: "găleata" veche devine pălărie (am pus cumva ghilimele?) şi omul-omuleţ-de zăpadă e gata, trufaş, cum sunt toţi prevestitorii.      Şi un prevestitor adevărat trebuie crezut: când un bunic face miniaturi din omăt, copilăria nepoţilor, cu oameni de zăpadă adevăraţi, e frumo

Scrisoare către Moş Crăciun. Lecţie de sinceritate

Am scris despre "ritualul" orei mele de dirigenţie, ultima de dinaintea Crăciunului, prima dată în Scrisoare către Moş Crăciun . Apoi am continuat să împart cu voi, cititorii, bucuria şi emoţia acestei ore speciale de dirigenţie şi am scris din nou în Dragă Moş Crăciun ... şi în Ultima scrisoare . Chiar dacă nu (re)citiţi, vă asigur că, deşi concursul este mereu acelaşi - adică eu, diriginta clasei, premiez în ultima oră din decembrie cea mai specială scrisoare către Moş Crăciun, poveştile sunt de fiecare dată altele. Anul acesta au fost două poveşti alese pentru a încheia ultima noastră oră din 2014, amândouă despre puterea de a fi sinceri, despre dureri şi griji nerostite, despre oamenii dragi de lângă noi, care dăruiesc fără a cere ceva în schimb, despre despărţiri ce lasă goluri adânci, dar şi despre cei care rămân şi veghează ca fiecare urmă dureroasă a vieţii să primească în schimb fărâma de suflet alinătoare, despre vieţi împletite şi despletite de trecerea atât de

Urări în seara de Ajun

Imagine
De câţiva ani buni, bradul nostru de Crăciun este împodobit după o temă cromatică: fie argintiu şi roşu, fie albastru, fie auriu şi argintiu. Anul acesta am hotărât să fie argintiu, cu detalii de argintiu patinat şi am completat colecţia de podoabe pentru brad cu câţiva reni miniaturali, cu globuri de sticlă pictate manual şi cu câteva coroniţe cu conuri miniaturale, aşa încât bradul nostru are poveste şi magie.  Vă doresc un Crăciun cu magie, v ă doresc tuturor ca povestea sărbătorilor voastre  să se scrie frumos,  cu lumină în priviri şi cu pace în suflet, alături de cei dragi! Crăciun fericit! Foto: Casandra Săpoiu

Găzduiesc un caz social. Vă rog să citiţi!

Imagine
Găzduiesc pe blogul meu un caz social, despre care vorbeşte cu multă sensibilitate şi cu luciditate  Grigore Corina  (fina mea).   O "lecţie altfel", despre drumuri şi destine, despre copii fără moş crăciun, despre compasiune, despre cei de lângă noi. Dragii mei prieteni şi prieteni ai prietenilor, Am rugat-o pe naşa mea, Camelia Săpoiu, să-mi găzduiască pe blogul ei această poveste, deoarece nu am putut să concentrez în câteva cuvinte ceea ce am aflat despre ei, cei 11 adulţi şi 15 copii care fac parte din planul meu de a ajuta de Crăciun pe cineva care are mare nevoie. În seara Sfântului Nicolae am ajuns cu o familie de prieteni la nişte copii să le ducem dulciuri. Descoperiseră locuinţa acestora datorită unui puşti care stătea zgribulit în faţa unei cofetării. Indignaţi, au vrut să afle dacă are “plan”de încasări şi dacă este bătut acasă. Răspunsul a fost unul negativ, iar rugămintea lui de a-l ajuta cu ceva de îmbrăcat mai gros i-a dus la a-i descoperi locuinţa.

Mi-au apărut patru cărţi didactice noi în seria "Pregătim performanţa"

Imagine
La Târgul de Carte Gaudeamus de luna trecută am fost prezentă cu patru cărţi didactice noi şi o reeditare  a culegerii de teste pentru Evaluare Naţională. Cele patru cărţi noi au apărut la EDITURA TREND în colecţia "Pregătim performanţa!" şi sunt rezultatul colaborării mele cu trei colege (prof. Veronica Hoitan, prof. Daniela Ivan, prof. Mariana Mitu) şi concretizarea unui proiect de un an şi jumătate al cărui coordonator am fost. Seria cuprinde: 1) De la antrenament la competiţie. Exerciţii şi teste de limba şi literatura română. Clasa a V-a; 2) De la antrenament la competiţie. Exerciţii şi teste de limba şi literatura română. Clasa a VI-a; 3) De la antrenament la competiţie. Exerciţii şi teste de limba şi literatura română. Clasa a VII-a; 4) De la antrenament la competiţie. Exerciţii şi teste de limba şi literatura română. Clasa a VIII-a. Cele patru cărţi acoperă toată materia de gimnaziu, conform programei, prin exerciţii foarte diversificate (toate tipurile de i

Prima mea carte didactică reeditată la Editura Trend

Imagine
În toamna aceasta a fost reeditată la EDITURA TREND o lucrare didactică mai veche, proiect la care am colaborat cu colega mea, prof. Veronica Hoitan.  Este vorba despre o culegere de  55 de teste construite după modelul MEN pentru Evaluarea Naţională, urmate de  bareme de evaluare și de notare și de sugestii de rezolvare.  Cartea mai conţine: subiectele şi baremele - Evaluare naţională 2013, 2014, precum şi  modelul propus de MEN pentru 2015 și baremul de evaluare și notare, urmate de un modele de rezolvare,  realizate de elevi de clasa a VIII-a.  Culegerea are texte suport foarte atractive, bine alese; acoperă programa de EN 2015 şi are la final o schemă de recapitulare extrem de utilă (toate conţinuturile programei grupate, corelate cu variantele etc), care poate fi utilizată şi ca planificare a recapitulării materiei.  Iată coperta 1, a cărei ilustraţie a fost realizată de Laurenţiu Baltă:

Pentru că Moș Nicolae vine la copiii cuminți

Imagine
Pentru că e vineri, de la 9 la 10, XC-ul pleacă la laboratorul de fizică, așa că sala noastră (cabinetul de română) se încuie pentru o oră. Pentru că e ajun de Moș Nicolae, bradul nostru se umple de bastonașe de zahăr, tot atâtea câți elevi. Pentru că am elevi cuminți și buni, mai pun și ceva bomboane. În fine, pentru că sunt dirigintă-prof. de română, las și un pic de poezie la vedere ... Sper ca Moș Nicolae, indiferent sub ce formă, să vă ”îndulcească” pe oriunde vă va găsi! Foto: Renata Chivu și Cornel Preda

Recenzia cărţii mele în "Limba română", nr.1/2014

      Cartea mea ,  Hiponimia în terminologia medicală. Modalităţi de abordare în semantică şi lexicografie (teza mea de doctorat),   are în Limba Română , nr. 1 ianuarie-martie 2014,  o recenzie scrisă Verginica Barbu Mititelu.          Redau mai jos primul paragraf al recenziei:        "Camelia Săpoiu şi-a publicat teza de doctorat sub titlul "Hiponimia în terminologia medicală. Modalităţi de abordare în semantică şi lexicografie". Lucrarea are ca obiectiv stabilirea modului în care, în definiţiile lexicografice ale termenilor medicali înregistraţi în DEX’96 şi DEXI, se foloseşte hiponimia pentru a facilita accesul utilizatorului la sensul termenilor definiţi (i.e. termenii medicali). Este una dintre puţinele lucrări din lingvistica românească în care se discută despre această relaţie lexico-semantică, deşi este extrem de importantă în organizarea vocabularului, a terminologiei oricărui domeniu, în lexicografie, terminografie şi în lingvistica computaţională. &q

Modelele pentru examenele naţionale 2015

S-au publicat modelele oficiale pentru examenele naţionale 2015. Nu sunt modificări în structura lor comparativ cu modelele publicate pentru 2014 (precizarea de faţă face referire la limba şi literatura română). Cele două modele (subiect şi barem) pentru clasa a XII-a (uman, real) aici: http://subiecte2015.edu.ro/2015/bacalaureat/modeledesubiecte/probescrise/ Modelul (subiect şi barem) pentru clasa a VIII-a aici: http://subiecte2015.edu.ro/2015/evaluarenationala/modeledesubiecte/

Experiment. Literatura creează emoţie

Imagine
Cum te simţi ca profesor când vorbeşti în faţa unei clase în care majoritatea elevilor afişează o politeţe de complezenţă? Cu alte cuvinte, o fi interesant ce spuneţi, dar mie mi se pare plictisitor şi stau cuminte fiindcă mi-e jenă să fac altceva ... Oricât de interesant ar fi subiectul lecţiei, oricât de grozavă ar fi expunerea, elevii de azi nu mai sunt cei de ieri. Generaţiile de acum câţiva ani mai aveau ceva urme din răbdarea (din vremea şcolii în comunism) de a asculta stoic expuneri preţioase şi de a urmări cu creionul în mână demonstraţii complicate. Copiii de azi însă ştiu de când s-au născut că informaţia e la un click distanţă şi nu vor înţelege în veci de ce trebuie să asculte expuneri plicticoase. Ca să-i câştigi de partea ta, trebuie să-i faci să se simtă parteneri în lecţii vii, dinamice, interactive, în care să exploreze, să descopere, să experimenteze. Clasa a IX-a E, filologie, intensiv engleză. Lecţie despre text ficţional şi nonficţional. Definim conceptele. Le

Mici emoţii de toamnă (şi o bogată polisemie)

Imagine
Întâi am avut emoţii că nu prind sala goală (cabinetul de română, unde învaţă elevii cărora le sunt dirigintă, 10 C-ul adică).  M-am uitat în orarul lor - super potriveală: de la 9 la 10 miercurea merg la cabinetul de franceză. Da' m-oi întoarce la timp, până se sună de ieşire? Mici emoţii am avut, deşi m-a ajutat Sebi (elevul meu din 10 C, care era de serviciu pe şcoală, ca şi mine) să aleg fructele şi mai ales să le ducă. Înapoi, traversând curtea şcolii, am cules câteva frunze din parcul liceului - ciudat cum toate culorile toamnei se pot aduna într-o mână de frunze ... altă emoţie , de toamnă. Aranjamentul mi-a luat mai puţin de trei minute şi alte două să "împrumut" pentru  a lăsa scris  pe tablă cuvintele Poetului (... ca în refrenul cântecului). Înainte de a se suna mi-am anunţat elevii, dându-le ceva emoţii , să vină direct în clasa noastră, fără să iasă în pauză. Nu pot decât să-mi imaginez (i-am lăsat să descopere singuri decorul şi să-l şi împartă), cu plăc

"Frumoaso, ţi-s ochii-aşa de negri încât seara ... "

Am fost elevă a Liceului Pedagogic din Buzău la sfârşitul anilor '80, când toate materialele auxiliare pentru lecţiile demonstrative pe care le făceam eu sau colegii mei se bazau, la propriu, pe lucru manual. Revoluţionarul xerox a apărut mai târziu, iar de sursele infinite ale internetului, nici vorbă. Aşa se face că munceam la fişele de lucru pe rupte, de multe ori în echipă, dacă foiţele de indigo se toceau prea tare ... Să scrii şi să desenezi zeci de fişe era epuizant, dar atunci, în absenţa unei alternative, era normalitatea. Să te prindă seara lucrând la materialele auxiliare pentru ziua de practică pedagogică era (mă repet) normalitatea.  În fine, retrospectiv privind, îmi dau seama de ce aşteptam şi savuram, atunci când ţineam o lecţie, mai ales etapa trecerii de la o temă la alta. În contextul în care proiectele de lecţie, extrem de riguros alcătuite, scrise de mână (cum altfel), amănunţite şi tehnice (tehnicitatea trebuie înţeleasă ca o calitate, fiindcă ascundea ore d

Calendarul Evaluării Naţionale 2015

13 iunie 2015                    Încheierea cursurilor pentru clasa a VIII-a 15-17 iunie 2015               Înscrierea la Evaluarea Naţională 22 iunie 2015                     Limba şi literatura română - proba scrisă 23 iunie 2015                     Limba şi literatura maternă - proba scrisă 24 iunie 2015                     Matematica - proba scrisă 26 iunie 2015                    Afişarea rezultatelor (până la ora 16) 26 iunie 2015                    Depunerea contestaţiilor (orele 16 - 20) 27 - 29 iunie 2015             Rezolvarea contestaţiilor 30 iunie 2015                    Afişarea rezultatelor finale după contestaţii sursa: www.edu.ro

Calendarul examenului de Bacalaureat 2015

Calendarul examenului de Bacalaureat 2015 - Sesiunea iunie-iulie 2015 25 - 29 mai - Înscrierea candidaţilor la prima sesiune de examen 29 mai - Încheierea cursurilor pentru clasa a XII-a/a XIII-a 8 - 10 iunie - Evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română 10 - 12 iunie - Evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă 15 - 19 iunie - Evaluarea competenţelor digitale 22 - 26 iunie - Evaluarea competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională  Probele scrise:  29 iunie - Limba şi literatura română 30 iunie - Limba şi literatura maternă 1 iulie -  Proba obligatorie a profilului 3 iulie - Proba la alegere a profilului şi specializării  6 iulie -  Afişarea rezultatelor (până la ora 12:00) 6 iulie - Depunerea contestaţiilor (orele 12:00 - 16:00) 7 - 9 iulie - Rezolvarea contestaţiilor 10 iulie - Afişarea rezultatelor finale Calendarul examenului de Bacalaureat 2015 - Sesiunea august-septembrie 2015

Lecţie de supravieţuire

Imagine
Despre cum poţi fi în acelaşi timp fragil şi puternic, despre cum poţi desfiinţa piedici, despre frumuseţe sălbatică.  Despre supravieţuire, despre aspiraţie.  Despre menire.  Voi ce vedeţi? Fotografia a fost preluată de pe  http://metropotam.ro/La-zi/plante-care-au-refuzat-sa-moara-surprinse-in-cateva-fotografii-inedite-art1695897620/ , unde puteţi găsi şi alte imagini cu plante "supravieţuitoare". Spectaculoase toate!

Structura anului şcolar 2014-2015

Imagine
Anul şcolar 2014-2015 începe pe data de 1 septembrie 2014, se încheie pe data de 31 august 2015 şi se structurează pe două semestre, după cum urmează: Semestrul I Cursuri – luni, 15 septembrie 2014 – vineri, 19 decembrie 2014 În perioada 1 - 9 noiembrie 2014, clasele din învăţământul primar şi grupele din învăţământul preşcolar sunt în vacanţă. Vacanţa de iarnă – sâmbătă, 20 decembrie 2014 – duminică, 4 ianuarie 2015 Cursuri – luni, 5 ianuarie 2015 – vineri, 30 ianuarie 2015 Vacanţa intersemestrială – sâmbătă, 31 ianuarie 2015 – duminică, 8 februarie 2015 Semestrul al II-lea Cursuri – luni, 9 februarie 2015 – vineri, 10 aprilie 2015 Vacanţa de primăvară – sâmbătă, 11 aprilie 2015 – duminică, 19 aprilie 2015 Cursuri – luni, 20 aprilie 2015 – vineri, 19 iunie 2015 Vacanţa de vară – sâmbătă, 20 iunie 2015 – duminică, 13 septembrie 2015 În zilele libere prevăzute de lege nu se organizează cursuri.  Săptămâna 6–10 aprilie 2015 din semestrul al doilea este săptămână

Avertisment cu greutate

Imagine
Atenţie! Tot ceea ce are greutate poate să fie într-o zi în aer! sursă foto:  https://www.facebook.com/Pilgrimageee/photos/a.359069600858190.81867.359048270860323/599721760126305/?type=1&theater

Sunt student la Medicină!

Probabil că toată lumea (părinţi, copii) a gândit că miercurea e cea mai bună zi să te înscrii la facultate. Altfel, nu-mi explic de ce miercurea trecută am găsit pe la nouă fără deja adunaţi sute de oameni la Medicină, iar joi rapoartele de pe site-ul facultăţii au arătat că au mai trecut pe la comisia de înscriere mai puţin de o sută de candidaţi. Vineri şi mai puţini. În fine, ce faci la o coadă de 1000 de persoane - te înarmezi cu răbdare şi aştepţi. Coada iese din curtea facultăţii şi continuă pe stradă, până dincolo de statuia lui Carol Davila. Timpul trece mai repede dacă ai venit cu prietenii să te înscrii: După ce te-ai pregătit la chimie? zice o fată către alta. După trei cărţi: cartea bază, o carte mai veche şi culegerea. Da' la anatomie ştiu cel mai bine, chiar lucruri pe care nu se dau! Apoi povesteşte ceva despre alte două facultăţi pe care le-a făcut/ început şi, atentă la ce spune un băiat din grup, scoate un pachet de biscuiţi cu cereale şi-l împarte frăţeşte.

Ce greşeli să eviţi cu copilul tău. Ghid pentru părinţi mari cu copii mici

Imagine
      Cred că părinte grijuliu e pleonasm, dacă avem în vedere oamenii normali la cap care au copii. Acestor oameni mă adresez prin postarea de faţă. Indiferent că exprimă sau nu, că lasă sau nu să se vadă, părinţii îşi fac griji. Copii mici - griji mici, copii mari - griji mari , sintetizează înţelepciunea populară, lucru care nu ne opreşte însă de la a constata că şi părinţii cu copii mici şi foarte mici îşi fac griji mari , atât de multe şi de mari, încât comit adesea greşeli cu urmări asupra relaţiei părinte - copil sau asupra personalităţii copilului.        Iată trei exemple foarte frecvente în care prea multă grijă raportată la situaţii extrem de obişnuite generează greşeli, a căror evitare ar putea fi la îndemâna oricărui părinte:         Părinţii pun copilului la masă farfuria încărcată cu mâncare . Recunoaşteţi că aceasta e tendinţa tuturor: bucata cea mai mare de carne, un munte de legume, chiar dacă vorbim despre un copil de 3-4 ani. Oricât de convingători ar încerca

La mulţi ani, Doamnelor şi Domnilor Învăţători!

M-a învăţat să scriu şi să citesc în clasele I şi a II-a naşul meu de botez, domnul învăţător Vasile Nan. L-am evocat şi cu altă ocazie, amintindu-mi de primul mărţişor.  Copilărind ... în cancelarie (prin natura meseriei părinţilor mei) şi avându-l pe naşul meu învăţător, intrarea mea în clasa I nu a fost cine ştie ce eveniment, cu mai ştiu eu ce emoţii, ci a fost doar o prelungire a copilăriei mele în care au apărut mici (dar semnificative) schimbări: prietenele şi colegele mamei au devenit dintr-o dată doamna învăţătoare sau doamna profesoară, iar în loc de gentuţa de grădiniţă a trebuit să car zilnic un ghiozdan maro (cel mai uşor pe care îl găsise la librărie tata). În plus, cancelaria a devenit, dintr-o solidaritate cu colegii mei,  locul tabu, în care şcolarii pur şi simplu nu intră. Toate acestea erau însă inconveniente uşor de trecut atâta timp cât învăţătorul meu urma să fie domnul Nan. Desigur că mi s-a părut că intru într-un fel de joc şi că, în complicitate cu naşul me

Scrisoare către elevii mei

Dragii mei, A fost să fie ca în ziua absolvirii voastre să mă aflu în alt loc, participând la alt eveniment important pentru mine. Nimic nu este însă întâmplător, ceea ce scriu acum pentru voi poate fi ultima lecţie, cea care să releve în alt  mod   puterea cuvântului , depăşind bariere de spaţiu şi timp. Primiţi, aşadar, gândurile mele de rămas bun, acum, la capătul celor patru ani în care am fost profesoara voastră de limba şi literatura română.   Îmi vin în minte frânturi de timp, mai vechi, mai noi, care se aşază firesc şi cuminte, compunând povestea noastră comună: zeci de recreaţii petrecute împreună; sutele de ore cu emoţii la română, jurnalul de călătorie din clasa a IX-a, când aţi străbătut Bucureştiul la pas; ochelarii lui Bogdan pierduţi după ora de română de la USR,  Cine vrea să fie ascultat azi? ; foarfeca Rebecăi; studiile de caz (de excepţie, unele), cu evaluări drastice; cuvinte explicate pentru Jad;  trei copii calificaţi la naţională în a XI-a; lucrul în echipă;

"Haideţi să ne împrietenim la o pizza!"

Imagine

Festivitatea de premiere - Olimpiada Naţională de Lingvistică, 2014

Imagine
Ieri, într-o dimineaţă de duminică foarte luminoasă, s-au adunat la Biblioteca Naţională participanţii la Olimpiada Naţională de Lingvistică, ediţia a II-a, pentru festivitatea de premiere. Au participat la această festivitat e  Conf. univ. dr. Oana Murăruș - Facultatea de Litere,  lect or dr. Adina Dragomirescu - Facultatea de Litere,    prof. Liliana Toderiuc - inpector general adjunct; prof. dr. Mihaela Cîrstea - inspector de specialitate, prof. Ileana Sanda -  inspector de specialitate. Au fost prezenţi şi membrii comisiei de evaluare a lucrărilor. S-au acordat premii, menţiuni (primii clasaţi, clasamentul aici ) şi diverse premii speciale. Elevul meu, Ştefan, a obţinut Menţiune şi Premiul special al ISMB. Foto: Alexandru Nicolae Foto: Alexandru Nicolae Foto: Alexandru Nicolae

Clasament Olimpiada Naţională de Lingvistică, 2014

S-au afişat rezultatele la  Olimpiada Naţională de Lingvistică, 2014. Iată care sunt primii 10 clasaţi,  nivel liceal şi gimnazial, înainte de contestaţii. Felicitări! Primii zece elevi de liceu la ONL, ed. a II-a 1. Mirea Dan Mircea XI - C.N. Fraţii Buzeşti Craiova/Dolj 90 2. Marinescu Iulia XI - C.N. Unirea Turnu Măgurele/Teleorman 88 3. Neacșu Vlad XI - Liceul Internațional de Informatică București/ Bucureşti 87 4. Bouroş Ioana X - C.N. Costache Negri/ Galaţi 85 5. Omota Valentin XI - Colegiul Naţional „Dimitrie Cantemir” Oneşti/Bacău 83,5 6. Costea Ramona XI - C.N. Al. Papiu  Laurian Tg. Mureş/Mureş 83 7. Căzăceanu Evelina XI - C.N. Constantin Carabella Târgovişte/Dâmboviţa 77,5 8. Berbece Denisa Elena - XII C.N. Andrei Şaguna/ Braşov 77 9. Helmer Paul X - Liceul Teoretic Avram Iancu/ Cluj 76,5 10. Angelescu Alina Andreea X - C.N. Ienăchiţă Văcărescu Târgovişte/Dâmboviţa 76 Primii zece elevi de gimnaziu la ONL, ed. a II-a 1. Cioată Ana Maria VII - C.N. Carol I Craiova/

Fotografii de la deschiderea Olimpiadei Naționale de Lingvistică, 2014

Imagine
Am revenit cu fotografii de la deschiderea Olimpiadei Naționale de Lingvistică, ediţia a II-a, eveniment care a avut loc în holul central al Bibliotecii Naţionale.  Tot aici va avea loc mâine festivitatea de premiere. Până atunci aşteptăm cu nerăbdare rezultatele ...  Foto: Alexandru Nicolae Foto: Alexandru Nicolae Foto: Alexandru Nicolae Foto: Alexandru Nicolae Foto: Alexandru Nicolae

Deschiderea Olimpiadei Naționale de Lingvistică, 2014

Imagine
În seara aceasta, la Biblioteca Naţională a României, a avut loc Festivitatea de deschidere a Olimpiadei Naționale de Lingvistică, 2014. Au participat la deschiderea Olimpiadei Naționale de Lingvistică  prof. dr. Constantin Trăistaru - inspector general școlar; prof. dr. Mihaela Cîrstea - inspector de specialitate, prof. Ileana Sanda -  inspector de specialitate. Detaliile (foarte așteptate) privitoare la structura probelor, la gradul de dificultate a subiectelor, la confruntarea candidaților cu evaluatorii au fost prezentate de lector dr. Adina Dragomirescu și  de drd. Roxana Dincă, de la Facultatea de Litere. A vorbit despre frumuseţea acestui concurs un olimpic participant la faza internaţională de anul trecut, actualmente student la Clasice. Invitat special al acestui eveniment a fost academicianul Solomon Marcus, cu un discurs extraordinar de frumos despre evoluţia cuvântului. Mi-a rămas în minte ideea finală: limba e ca o casă în care locuieşti. Nu trebuie să rămâi închis î

Despre interzicerea reclamei Romtelecom

Mediascop   a cerut câteva opinii pentru a afla cum este perceput potenţialul nociv al reclamei Romtelecom şi cât de justificată este interdicţia CNA.  ... Şi părerea mea alături de părerile unor specialişti din diverse domenii: http://mediascop.ro/interzicerea-reclamei-skateboarders-o-decizie-cna-controversata/

O vacanţă cu lumină vă doresc!

Imagine
De câte ori am luat serie nouă la dirigenţie am fost întrebată mai devreme sau mai târziu de către foşti sau actuali elevi sau de colegi de cancelarie cum sunt noii elevi. Voi scrie azi prima postare despre noua mea clasa la dirigenţie, a IX-a C, filologie, intensiv engleză, fiindcă săptămâna aceasta merită ceva special - pozitiv şi tonic, în acelaşi timp. Colectivele de elevi nu seamănă niciodată între ele - 20-30 de individualităţi, compun structuri extrem de diferite, de la an la an, de la un profil la celălalt. Percepţia generală a insituit cam două clasificări: "realiştii" sunt pragmatici, iar "umaniştii" sunt visători. (Din vremea când eu eram elevă de liceu, în Buzăul anilor '80, mai păstrez, în plus, încă un epitet - pedagogistele, atribuit fetelor din Liceul Pedagogic "Spiru C. Haret" - am fost una dintre ele ... ) Pe de altă parte, când un profesor primeşte altă serie la dirigenţie se află el însuşi în altă etapă a vieţii sale personale

Urări de fericire de Florii. La mulţi ani!

Imagine
Uneori, când sunt fericită într-adevăr Simt – sau poate numai mi se pare - Cum – în vârful fiecărui vârf de păr - Îmi creşte câte o floare. Şi simt că sunt grozav de frumoasă Cu podoaba aceea împărătească Dar nu-ndrăznesc să mişc fruntea prea tare De teamă să nu se ofilească, Şi nici să mă uit într-o oglindă De teamă să nu se desprindă Şi, mai ales, e destul să mă întristez numai un pic Ca să nu mai rămână din toată frumuseţea nimic.

Zi cu oferte!

Imagine
 La raionul cu patiserie din hipermarket cer un palmier şi două pateuri. Câte patee aţi zis? zice vânzătoarea. Două , răspund şi îmi scapă un zâmbet în colţul gurii. A, nu eu zic patee , ci o femeie pe care o cunosc , replică iute vânzătoarea. Zâmbesc uşurată, chiar gust gluma. Dar palmieruri câte? adauga ea ... În aceeaşi zi, la florăresele din colţul străzii. Cum daţi buchetul de lalele? întreb.  Cinci lei buchetu', mamă, că e oferturi astăzi!  Demonstrativ vă arăt lalelele, că palmierurile nu mai sunt ...