Astăzi, la clasele mari (a XI-a și a XII-a), nimic nu anunța sărbătoarea de import. La clasa a VI-a însă, copiii cuminți și frumoși dispăruseră cu totul. În locul lor, arătări mai mult sau mai puțin mitologice s-au străduit să țină pasul cu ora de română. Le-am temperat entuziasmul, eu sunt vrăjitoare, eu sunt o avocată zombie, eu sunt pisică, eu sunt zână, eu sunt vampir ... , fiindcă aveam ceva mult mai românesc de făcut, adică tipuri de regionalisme, așa că lubenița și barabulele ne-au readus la realitate. Dovleacul de pe catedră, însă, ar fi putut și el spune, ca în Orhan Pamuk, nu eu sunt câine*, ci eu sunt dovleacul.
Așa că un exercițiu de narațiune subiectivă, pentru că tot se crease atmosfera. Miniaturi, desigur, dar tocmai ele au puterea de a releva adevărul care stă pe undeva ascuns. Simțul umorului, ironie și autoironie, luciditate - nu le puneți pe seama dovleacului, fiindcă Halloweenul trece, iar sub măști erau copiii cuminți și frumoși:
"Eu sunt dovleacul. De pe catedră. Am ajuns aici azi-dimineaţă şi m-am plictisit de moarte, până când a început ora de română. Atunci, au venit tot felul de copii dubioşi, costumaţi în toate neamurile de vrăjitoare, pisicuţe, fantome şi monstruleţi. Acum ştiu, nu mai sunt singurul ciudat din clasă ... "
(Nora, 12 ani)
"Eu sunt dovleacul.. De pe catedră. Am ajuns aici azi-dimineaţă şi m-am plictisit de moarte, până când a început ora de română. În sfârşit, pot să învăţ şi eu ceva! Problema este însă că eu pur şi simplu nu am creier! Şi asta mă întristează ...!
(Andrei, 12 ani)
Și dacă tot vorbim de miniaturi, un exercițiu de îndemânare (aveți nevoie de două șervețele-batistuțe, un fir de ață și o carioca):
(foto: Silvia Roşca, 17 ani)
Puteţi citi şi Halloween-ul şi ora de română.
*citat din Orhan Pamuk - Mă numesc Roșu