luni, 31 octombrie 2011

Turneu de lectură în licee - Horia Gârbea

Astăzi, la liceul nostru, a avut loc întâlnirea cu Horia Gârbea, în cadrul proiectului USR Turneu de lectură prin licee. 
E greu să cuprinzi în câteva rânduri atâtea laturi ale personalităţii lui Horia Gârbea: dramaturg, poet, prozator, scenarist, critic literar, critic teatral, traducător, eseist, profesor de inginerie, jurnalist. Dincolo de toate acestea, bucuria mea cea mai mare a fost că astăzi elevii mei au avut în faţă un model adevărat. În contextul actual al falselor modele, care sufocă televiziunea, presa scrisă, bulevardele, oraşul şi viaţa noastră toată, prezenţa lui Horia Gârbea a fost o lecţie de politeţe, de bun simţ, de sinceritate şi de naturaleţe.
Poetul şi-a început recitalul cu poemul Trecutul - o sărbătoare (într-o interpretare care ar onora scena oricărui teatru). Au urmat alte poeme inedite, dar şi titluri deja publicate în ultimul volum de versuri (Pantera sus, pe clavecin, 2011), precum şi fragmente de proză. Întrebările formultate de elevi au fost extrem de diverse, lucru inevitabil având în vedere personaliatea complexă a invitatului: care sunt amintirile cele mai vii de la cenaclul UNIVERSITAS, dacă ar conduce un cenaclu, cum defineşte nouăzecismul, cu ce text şi-ar dori să intre într-un manual, ce înseamnă director de imagine al USR, ce trebuie să ştie un elev de liceu despre USR, care este premiul care i-a adus cea mai mare bucurie, care a fost profesorul preferat din liceu ş.a. A scrie literatură? Imaginaţi-vă că sunteţi singuri într-o pădure noaptea şi că, pentru a vă pieri teama, cântaţi. A scrie literatură e ca şi cum ţi-ai cânta singur noaptea într-o pădure ca să nu-ţi mai fie frică, vine mărturisirea artistului conştient că actul creaţiei înseamnă să-ţi asumi singurătatea şi cântecul şi lumea, fie ea o pădure noaptea, şi numai acestea toate înseamnă a scrie literatură.
După încheierea întâlnirii, elevii mi-au adresat clasica A ieşit bine, doamna profesoară? (referindu-se, desigur, la felul cum ei au arătat că s-au documentat).
Le pot răspunde. Un scriitor adevărat în cabinetul tău de română, umplând aerul, dăruind audienţei cu generozitate două ore pline, transmiţând, mărturisind, recitând, uimind, conversând, citind, povestind, evocând - îşi poate dori profesorul de română mai mult?
Nu a fost bine, a fost perfect. Şi pentru asta, domnule Gârbea, vă mulţumesc!
prof. Camelia Săpoiu


P.S. Turneu de lectură prin licee este al doilea proiect al Uniunii Scriitorilor din România în care sunt implicate licee din Bucureşti, primul, Ora de română, la care am participat anul trecut, având acelaşi scop, anume promovarea scriitorilor români contemporani în rândul liceenilor.

sâmbătă, 29 octombrie 2011

"Dormea adânc amorul meu de plumb"...

S-ar zice că interacţiunea profesor-elev, în esenţă, poate fi redusă la ceea ce se cheamă în termeni de specialitate proces instructiv-educativ sau predare-învăţare-evaluare. Teoretic, da, în practică, însă ...
"Plumb" de Bacovia - cam acum două săptămâni. Clasa a XII-a, clasă preluată, elevi noi pentru mine (să nu uităm că procesul instructiv-educativ presupune doi poli, deci şi profă nouă pentru ei). Afară, cald şi lumină, nimic bacovian. Şi dacă cerul nu ţine cu ora de română, să dea acolo, o ploaie sau vreo doi nori, măcar liniştea... (de din afara clasei, ce credeaţi?)  Mergi, te rog, pe hol, şi spune-le colegilor de alături să intre în sala lor de clasă, zic eu extrem de politicos, dar imperativ (aţi remarcat, doar, verbul), elevului din prima bancă, în elanul meu de a trezi cât mai repede florile de pulmb şi în obişnuinţa mea de a nu scârţâi nimic în ora de română.  Mergeţi dumneavoastră, de ce să merg eu? apare o voce de după nişte ochelari un pic cam prea mari pentru fizionomia în cauză, altfel moderni. Pentru că eu te rog politicos, spun eu fără drept de apel. Ochelarii şi fizionomia plecară (pe hol se făcu linişte), dar în urmă rămase o privire încruntată, ca de plumb, apoi, înapoi bancă, privirea şi fizionomia deveniră una şi aceeaşi persoană.
Să-l fi impresionat Bacovia?... s-ar putea întreba profesorul preocupat de procesul instructiv-educativ, după care ar recita liniştit ... şi era vânt ... şi era frig ...
Practic, însă, momentul m-a întristat mai mult decât poezia însăşi. Supărarea copilului nu-mi era adresată mie.
E trist când copiii noştri poartă în ei, ca nişte aripi de plumb, supărări prea mari pentru ei.

luni, 24 octombrie 2011

Cifre magice

Cu un an în urmă, pe 30 octombrie, făceam prima postare, inspirată dintr-o lecţie atipică, în ziua de Halloween. Aşa mi-am început jurnalul on-line, jurnal de profesoară de română, numit PUNCT ŞI VIRGULĂ.
Azi totalul afişărilor de pagină atinge cifra magică de 10 000, pentru care vreau să mulţumesc cititorilor mei, elevii de ieri şi de azi şi colegilor mei de oriunde şi de oricând. Faptul că pentru 37 de postări  s-au înregistrat 10 000 de feedback-uri de-a lungul acestui an mă face să cred că un blog cu caracter educativ nu este chiar cel mai nesuferit lucru. 
Dincolo de asta, trebuie să recunosc bucuria cu care vă împărtăşesc din când în când diverse experienţe, scurte episoade ale unei poveşti numite ŞCOALĂ, o poveste fără sfârşit, cu punct şi virgulă

joi, 20 octombrie 2011

Tema aspiraţiei către un ideal - categoria juniori

Vă e dor de copilărie?  Azi vă dau o mostră (de la faţa locului, adică extrasă din testele predictive):

A fost odată un trandafir care îşi dorea foarte mult să zboare. Tot timpul îşi spunea: "Ce mult îmi doresc să zbor!".
Dumnezeu l-a văzut şi i s-a făcut milă de el. A trimis nişte fluturi să-l ridice de la sol şi să-l plimbe deasupra câmpiei. Trandafirul a fost foarte fericit.
- Mulţumesc! Mi-am îndeplinit visul! strigă trandafirul.
Şi de aici noi învăţăm că visurile pot deveni realitate!
(Mihai, 10 ani şi jumătate)
Fie ca visurile copiilor noştri să devină realitate!

joi, 13 octombrie 2011

De gustibus non disputandum

După foarte mult timp (cam 10 ani), predau din nou la clasa a V-a. O singură clasă mică, V A. Cu riscul că analogia care-mi vine în minte vi se va părea prea cu gust (culinară, adică), vă mărturisesc că a lucra cu copii de 10-11 ani are savoarea unui desert. E atractiv, e în fiecare zi surprinzător şi, da, recunosc, începi să aştepţi momentul desertului, zilnic, cu bucurie. Clasa a IX-a, de exemplu, seamănă cu felul unu de mâncare - o supă, să zicem, pe care o mâncăm din obligaţie. Printre altele, clasa a noua înseamnă concepte de bază ale literaturii, iar operele literare grupate tematic. Dacă supa e rece (a se citi "dacă clasa a IX-a la care predai e amorţită"), atunci chiar o înghiţi fără plăcere. Clasa a X-a este aperitivul. Întotdeauna diversificat şi neapărat aşezat frumos pe platouri. Genuri şi specii literare, autori canonici, curente literare. Preferat de toată lumea. Apoi urmează felurile de bază. Clasa a XI-a şi a XII-a. Trebuie tratate cu respectul cuvenit. Reluăm autori canonici, adăugăm alţii, continuăm studiul literaturii diacronic, problematizăm prin studii de caz. Recunosc că am o preferinţă pentru clasa a XII-a. Mai ales dacă am ajuns la felul principal trecând prin toate celelalte (a se citi "dacă am lucrat cu clasa din a IX-a").
După toate felurile de mâncare, desertul e întotdeauna opţional, dar, dacă mai ai energie să te bucuri de el, atunci merită efortul.
Prin urmare îmi veţi accepta preferinţa pentru desert din când în când, punând punctul şi virgula şi pe clasa a V-a.